SLUJIRE ARHIEREASCĂ ÎN BISERICA „SF. M. MC. DIMITRIE” DIN LOCALITATEA BĂLĂŞOIENI 31.01.2010 | Vizualizari: 596
Astăzi, 31 ianuarie, în Duminica a XXXIV-a după Rusalii (a Fiului Risipitor), Preasfinţitul Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie " din localitatea Bălăşoieni, Protopopiatul Bolintin, prilej cu care a hirotonit întru preot pe părintele diacon Cristian Dumitru. De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, Întâistătătorul eparhiei noastre a săvârşit Taina Sfântului Botez pentru întâiul născut al părintelui Cheagă Florin, parohul bisericii din localitatea Bălăşoieni. În cuvântul de învăţătură adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Părinte a evidenţiat principalele învăţături desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată Pilda Fiului risipitor în care Mântuitorul a vrut să înfăţişeze, pe de o parte, pe fiul căzut , iar pe de altă parte, icoana Tatălui ceresc plin de îndurare, care iartă pe cel ce se întoarce la el cu inimă zdrobită şi cu dorinţa de îndreptare. Totodată, Parabola fiului risipitor, a continuat Preasfinţia Sa, înfăţişează două chipuri în care păcătuim şi putem să ne mântuim. Este mai întâi chipul fiului risipitor care s-a pocăit şi întors la calea binelui şi chipul fiului mai mare, care, deşi n-a părăsit casa părintească a rânduielilor morale, totuşi, a păcătuit foarte greu la urmă, nevoind să ierte pe fratele său şi să-i arate iubirea trebuitoare.



|