BISERICA ORTODOXĂ ÎL SĂRBĂTOREŞTE ASTĂZI PE SFÂNTUL EFREM SIRUL

Sf. Efrem Sirul (c. 306-373), exeget bi­blic, scriitor bisericesc, cel mai de seama părinte al Bisericii siriene, numit şi „pro­fetul sirienilor", s-a născut la Nisibis, pe Daisan, un afluent al Eufratului (Meso­potamia), în anul 306. Unii cercetători susţin că părinţii săi au fost păgâni, tatăl fiind preot al zeului Abnil, al cărui tem­plu a fost distrus de împăratul roman Jo-vian. După alta versiune a naşterii sale, părinţii săi au fost creştini, dând copilu­lui lor o educaţie creştină aleasă, care a fost desăvârşită de episcopul lacob din Nisibis, unul din cei „318 Părinţi" parti­cipanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), şi pe care, se pare, că 1-ar fi însoţit la acest sinod. Acelaşi episcop 1-a botezat şi 1-a hirotonit diacon, treaptă sacerdotală la care a rămas întreaga via­ţă. A îmbrăţişat viaţa de ascet de tim­puriu, respectând până Ia moarte şi cu consecvenţă canoanele severe impuse de un astfel de mod de viaţă. Deşi nu este un lucru cert, se crede că el a călătorit în Egipt, pentru a se inspira din viaţa mari­lor anahoreţi care se nevoiau în deşertul egiptean. Aici ar fi rămas opt ani, luptând împotriva arienilor. Din Egipt, a trecut în Cezareea Capadociei, unde l-a cunoscut pe Sf. Vasile cel Mare. Despre Sf. Efrem, Sf. Vasile cel Mare a spus: „Efrem este un gânditor perspicace şi deţine întreaga cunoaştere a filosofiei divine", înţele­gând aici cunoaşterea Sfintei Scripturi. De la Cezareea, Efrem este chemat de urgenţă Ia Edessa, deoarece cetatea a fost invadată de erezii. Pentru a contracara pro­paganda ereticilor gnostici, care făceau uz de poezie şi muzică în răspândirea învăţăturilor lor, Efrem va compune şi el o serie de poeme, de o deosebită sensi­bilitate poetică, tratând despre viaţa Mântuitorului, desfăşurată în marile ei secvenţe: Naşterea, Botezul, Postul, prin­cipalele evenimente din slujirea Lui pă­mântească, Patimile, învierea şi înălţarea la cer. Sf. Grigorie de Nyssa menţionea­ză o dispută pe care Efrem ar fi avut-o cu Apolinarie.

În ultimele zile ale vieţii sale, i-a fost dat să trăiască, împreună cu concetăţenii săi, o mare secetă. Greutăţile cu care popu­laţia Edessei s-a confruntat, 1-au determi­nat pe Efrem să părăsească viaţa de ascet şi să se angajeze în ajutorarea ei. El a ad­ministrat puţina hrană care s-a mai găsit în aşa fel încât foametea a fost depăşită, în anul care a urmat, recolta fiind deo­sebit de bogată, Efrem s-a reîntors la viaţa sa de anahoret.

Moare la 9 iunie 373, lăsând discipolilor săi îndrumări precise despre locul şi mo­dul în care să-l înmormânteze.

De la Sfântul Efrem Sirul s-au păstrat peste patru sute de imnuri compuse. Istoricul bisericii Sozomen spune că Efrem ar fi scris peste trei milioane de versuri. Efrem combină în scrierile sale o moştenire triplă: el schiţează pe modelele şi metodele iudaismului rabinic timpuriu, folosind strălucit ştiinţa şi filizofia greacă, şi delectează cu simbolismul misterelor în tradiţia mesopotamiană/persană.

De asemenea, o aplecare deosebită a avut-o pentru lucările în proză. A scris comentarii biblice la Diatessaron-ul lui Tatian (singura concordanţă evanghelică a bisericii siriace timpurii), la Geneză, Ieşire şi la Faptele Apostolilor şi Scrisorile Sfântului Apostol Pavel.

Cea mai cunoscută dintre scrierile sfântului este "Rugăciunea Sfântului Efrem", care este parte integrantă din slujbele din Postul Mare ale creştinismului răsăritean.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul este esenţa postului, un îndemn la o viaţă creştinească adevărată, la viaţă curată, la simplitate. Textul rugăciunii recapitulează într-un mod unic toate elementele pozitive şi negative ale pocăinţei şi constituie o adevărată verificare pentru ostenelile personale de-a lungul postului, în scopul eliberării de slăbiciunile sufleteşti ce ne împiedică să ne întoarcem noi înşine către Părintele ceresc:

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.

Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, slugii Tale!

Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.