108 ANI DE LA TRECEREA LA CELE VEŞNICE A MITROPOLITULUI IOSIF NANIESCU

În ţinutul românesc istoric dintre Prut şi Nistru, ocupat prin forţă de Imperiul rus în anul 1812, vede lumina zilei la 27 iulie 1820, Ioan, fiul preotului Anania şi Teodosia Mihalache, viitorul strălucit ierarh Iosif al Bisericii noastre ortodoxe. Localitatea naşterii este satul Răzălăii, ţinutul laşului, ocolul Răutului. Rămas de mic orfan de tată, şi pentru că mama lui se călugărise sub numele de Fevronia, copilul Ioan la vârsta de zece ani este încredinţat „ocrotirii unei rude a lor, călugărului Teofilact ierodiaconul, din Sfânta Mănăstire Fru­moasa, din Basarabia", ctitorie a lui Ştefan cel Mare, unde devine rasofor. Aflat în grija ierodiaconului Teofilact, tânărul rasofor ajun­ge pentru o vreme la Aşezământul Sfântului Spiridon din Iaşi „fiind prezent la punerea pietrei fundamentale a Catedralei Mitropolitane", de către mitropolitul Veniamin Costachi, în anul 1833.

Începutul pregătirii teologice îl pune la Seminarul Socola din Iaşi, continuând să studieze temeinic la Seminarul Teologic de la Bu­zău, înfiinţat de episcopul Chesarie în 1836. După ce ierodiaconul Iosif termină Seminarul de la Buzău (1840), cu rezultate de excepţie, este înscris la Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti, pe care îl va absolvi în anul 1847.

A fost călugărit la 23 noiembrie 1835, de episcopul Chesarie, pri­mind numele de Iosif, în amintirea naşului chiriarhului, episcopul Iosif al Argeşului. A doua zi este hirotesit ierodiacon, la 29 au­gust 1850 este hirotonit în ieromonah, iar la 30 noiembrie este hirotesit protosinghel de către episcopul Râmnicului, SfântulCalinic Cernicaru, fiind deja numit Egumen la Mănăstirea Şerbă-neştii Morunglavului (din 1849), din judeţul Vâlcea.

Din octombrie 1857 în viaţa părintelui Iosif Naniescu apar nu­meroase schimbări: este transferat egumen la Mănăstirea Găiseni (judeţul Giurgiu), în 1860 va fi hirotesit arhimandrit de către Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, apoi e mutat egumen în 1863 la Mănăstirea Sărindar (Bucureşti), profesor de religie la mai multe şcoli; şi în cele din urmă directorul Seminarului Central (1870-1871). Activitatea sa de bun administrator, om duhovnicesc cu pregătire şi experienţă teologică l-a recomandat pentru alegerea şi hirotonia întru arhiereu la 23 aprilie 1872 cu titlul de „Mireon" (al Mirelor Lichiei).

În 18 ianuarie 1873 este ales Episcop al Argeşului, pentru ca la 10 iunie 1875, să fie ales Mitropolit al Moldovei şi Sucevei. Insta­larea mitropolitului Iosif al Moldovei şi Sucevei a avut loc în Cate­drala Mitropolitană Veche „Sf. Gheorghe" din Iaşi, la 6 iulie 1875.

Activitatea „bunului" mitropolit în Eparhia Moldovei a fost bo­gată şi diversă. A continuat lucrările de construire şi restaurare a catedralei, începute cu 40 de ani în urmă, de mitropolitul Veniamin Costachi, între anii 1833-1839, cu fonduri de la Guvernul ţării, Fa­milia Regală şi credincioşi. Aceste lucrări au durat aproximativ 10 ani, până la 23 aprilie 1887 când catedrala în toată măreţia ei a fost sfinţită de 12 arhierei, fiind de faţă Regele Carol I, Regina Elisabeta şi multe oficialităţi centrale şi locale. Sfinţirea catedralei mitropo­litane a avut loc chiar în ziua, în care mitropolitul Iosif împlinea cinsprezece ani de arhierie (1872-1887) în slujba Bisericii lui Hristos.

În noua catedrală au fost aduse moaştele Sf. Cuv. Parascheva (1889), ce se aflau la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi", ctitoria mitropoliţilor Veniamin şi Iosif primind astfel al treilea hram, după „Întâmpinarea Domnului" şi „Sf. Mc. Gheorghe", pe cel al „Sf. Cuv. Pa­rascheva". înainte de sfinţire, mitropolitul Iosif a adus oseminteleMitropolitului Veniamin Costache de la Mănăstirea Slatina şi le-a înhumat în ctitoria sa (30 decembrie 1886).

În pofida vremurilor tulburi (Războiul de Independenţă 1877-1878 şi a sărăciei populaţiei), mitropolitul Iosif a restaurat bisericile „Sf. Trei Ierarhi" şi „Sf. Nicolae Domnesc", a construit clădirile în care funcţiona admi­nistraţia mitropoliei şi locuiau părinţii slujitori ai Catedralei; a îndrumat şi supravegheat construirea şi repararea a foarte multe biserici din eparhie, precum şi conservarea bisericilor, monumente istorice.

O grijă deosebită a avut-o Mitropolitul Iosif faţă de Seminarul Teologic de la Socola, întemeiat de luminatul Mitropolit Veniamin Costache în 1803. După intervenţii repetate la Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, mitropolitul Iosif cumpără (cu ajutorul Sta­tului) şi reamenajează palatul fostului domnitor Mihail Sturdza din Iaşi, de lângă Mitropolie, unde instalează Seminarul „Veniamin", în anul 1893, ce va funcţiona în această clădire până în anul 1948. Actualmente, clădirea adăposteşte sediul Facultăţii de Teologie Orto­doxă „Dumitru Stăniloae" din Iaşi. Capela din interior este pictată pentru prima dată şi sfinţită de ierarhul moldovean la 11 octombrie 1899.

Cu mari greutăţi înfiinţează în 1892, la Iaşi, o Şcoală de Cântă­reţi pe care o va ajuta adeseori cu cele necesare. Şi renumitul dirijor Gavriil Muzicescu (profesor) a ajutat cu bani la cumpărarea de lemne pentru încălzirea şcolii. Iubitor de cărţi şi susţinător al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, Mitropolitul Iosif a donat bibliotecii aces­teia, în 1888, mai multe volume pentru folosul studenţilor.

Mitropolitul Iosif Naniescu a sprijinit înfiinţarea la Iaşi în anul 1880 a Societăţii Clerului Român, „Binefacerea". Această societate avea misiunea de a ajuta pe orfanii şi văduvele clericilor. Venitu­rile ei constau îndeosebi din donaţii şi cotizaţii". De asemenea, la 1 iulie 1901, a fost înfiinţată la Iaşi Societatea de binefacere „Sfânta Cruce", condusă de cenzorii controlori N.

Codreanu, Titus Al. Bojinca, I. Cupa, D. Codrescu, T. Haidimache, având drept scop „Sprijinirea religiei creştine, ajutorarea reciprocă a fiecărui mem­bru, a se ajuta în caz de boală, bătrâneţe, la botez şi cununii; la între­ţinerea comerţului ambulant etc. Iubitor de muzică bisericească şi bun cântăreţ „mitropolitul Iosif a fost primul ierarh român care a sprijinit înfiinţarea corului mixt în Biserica noastră", înfiinţând în acest sens corul Catedralei mitropolitane dirijat de maestrul Gavriil Muzicescu.

La iniţiativa şi cu susţinerea financiară a mitropolitului a fost edi­tată la Iaşi, între 1883-1887, „Revista Teologică", în care erau publi­cate articole religioase şi teologice, pastorale, circulare scrise de chiriarh, şi răspunsurile Mitropolitului la acuzaţiile ce i se aduceau de unele persoane din Iaşi. Directori şi coordonatori a acestei reviste au fost numiţi profesorii: Constantin Erbiceanu (1838-1913) şi Dragomir Demetrescu, de la Seminarul „Veniamin". O dată cu plecarea lui Constantin Erbiceanu la Bucureşti a încetat să mai apară revista.

Activitatea editorială a mitropolitului Iosif este restrânsă, publi­când mici broşuri, studii, predici, discursuri, lucrarea lui Gavriil Protul „Viaţa şi traiul Sfinţiei Sale Părintelui nostru Nifon, patriarhul Ţarigradului (Bucureşti, 1888,177 pagini), dar aceasta nu l-a împie­dicat în a se remarca ca un bun teolog şi cunoscător al dreptului canonic, liturgică, dogmatică, morală, studiu biblic şi muzică. Mitro­politul Iosif a donat întreaga arhivă, cărţi foarte rare, manuscrise, documente, stampe Academiei Române, lucru dorit şi legalizat prin testamentul său. A dăruit Academiei peste 10.000 de cărţi, peste 300 de tipărituri vechi româneşti, nume­roase manuscrise şi două lăzi cu documente. Ca semn al recu­noştinţei şi preţuirii pentru activitatea sa şi donaţia făcută, Acade­mia Română, a ales pe mitropolitul Iosif Naniescu ca Membru de onoare la 16 aprilie 1888".

Nu a uitat nici mănăstirile pe care le-a vizitat, îndrumat şi aju­tat ca un bun şi milostiv ierarh. A păstorit în perioada imediat următoare secularizării averilor mănăstireşti, încât din lipsă de per­sonal şi bunuri materiale multe mănăstiri au fost închise sau tran­sformare în biserici parohiale.

Mitropolitul a fost senator în Parlamentul ţării, unde a ţinut multe cuvântări în care a apărat interesele Bisericii şi ale poporului ro­mân. De asemenea, în şedinţele Sfântului Sinod, mitropolitul Iosif totdeauna se remarca prin claritatea şi puterea discursului său. „Minte luminată, profund gânditor, teolog de excepţie, mitropolitul Iosif Naniescu s-a dovedit mereu a fi un element de bază al culturii epocii sale, un pion important care a lucrat întotdeauna spre edifi­carea şi luminarea clerului şi credincioşilor având conştiinţa că: «Biserica a fost întotdeauna călăuza luminii şi a limbii, atât în pri­vinţa ştiinţei cât şi a literaturii»".

A fost contemporan şi le-a citit rugăciuni de dezlegare poetului Mihai Eminescu (1899), compozitorului Ciprian Porumbescu (1883) şi scriitorului diacon Ion Creangă (1889). În timpul păstoririi sale, mitropolitul Iosif a colaborat cu multe personalităţi ale vremii: cu colegul şi pictorul Gheorghe Tăttărescu, care l-a ajutat la pictarea Catedralei Mitropolitane; Regele Carol I, care l-a sprijinit în demer­surile făcute pentru construirea şi renovarea multor biserici; învă­ţatul episcop Melchisedec Ştefănescu, academicianul A. D. Xenopol; poetul Vasile Alecsandri, muzicologul Gavriil Musicescu (pe care l-a ajutat să publice partiturile muzicale); a fost prieten cu istoricul Constantin Erbiceanu, autorul „Istoriei Mitropoliei Moldovei şi Sucevei şi a Catedralei Mitropolitane din Iaşi", a Istoriei Semina­rului „Veniamin" din Mănăstirea Socola, a zeci de articole şi studii în „Revista Teologică", contribuind la o mai bună cunoaştere a Bi­sericii din Moldova. Recunoscut de toţi ca un ierarh milostiv (a desfăşurat o importantă operă filantropică) şi susţinător al tinerilor studioşi, mitropolitul Iosif a ajutat între alţii şi pe viitorul Mitropo­lit şi Patriarh al României, Nicodim Munteanu, să studieze la Semi­narul „Veniamin Costachi" şi la Academia Teologică din Kiev.

Pentru toată activitatea şi viaţa sa plină de faptele bune mitro­politul Iosif avea să fie sărbătorit de Biserica românească şi popor la 6 iulie 1900 cu prilejul împlinirii a 25 de ani de păstorire în scau­nul mitropolitan al Moldovei.

Intrase în al 82-lea an al vieţii, când cuprins de slăbiciunea fi­zică, blândul şi milostivul Mitropolit Iosif, la 26 ianuarie 1902, trece la Domnul Cel mult iubitor de oameni. A fost înmormântat, la 28 ianuarie, lângă ctitoria sa, în partea de miazăzi, după dorinţa expri­mată încă din viaţă. Plecarea sa a însemnat o pierdere însemnată pentru Biserică şi pentru cei care primeau un ajutor de la păstorul lor. În testamentul său, întocmit la 8 noiembrie 1900, se eviden­ţiază din nou sufletul generos al mitropolitului, preocupat mai ales de progresul ţării şi a Bisericii, pe care le-a iubit cu mult devota­ment: „Toate cărţile, manuscriptele şi documentele, câte se vor afla în locuinţa mea din Bucureşti şi Iaşi, rog pe Dl. Dimitrie A. Sturdza, a le dărui Academiei Române, până la cea din urmă hârtie scrisă, ca acolo unde am dat, fiind eu încă în viaţă, mare parte din ele aici să se păstreze de-a pururi sub numele de „Biblioteca Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei, dăruită Academiei Române", spre a se putea folosi de ele toţi iubitorii de ştiinţă şi toţi aceia care vor voi şi vor dori să cunoască trecutul istoric al Scumpei noastre Patrii şi al Sfin­tei noastre Biserici creştine Ortodoxe".

† EMILIAN LOVIŞTEANUL

Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

(Articol publicat în Revista Ortodoxă, Seria a II-a, Anul 3, nr.22, 2009, pag. 3-5)

Arhim. Iosif Naniescu, 1857-1863, Stareț al Mănăstirii Găiseni, jud. Giurgiu