Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

PRILEJ DE ALEASĂ BUCURIE PENTRU CREDINCIOȘII PAROHIEI „SF. ÎMP. CONSTANTIN ȘI ELENA” DIN LOCALITATEA MIHĂILEȘTI, CARE S-AU RUGAT LA HRAMUL PAROHIEI LOR ÎMPREUNĂ CU ÎNTÂISTĂTĂTORUL EPARHIEI GIURGIULUI

21.05.2017 | Vizualizari: 1030

Astăzi, 21 mai 2017, când Biserica Ortodoxă se află în DUMINICA A VI-A DUPĂ SFINTELE PAȘTI (a Orbului)și în ziua de prăznuire a „Sfinţilor Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena", Preasfinţitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, înconjurat de un ales sobor de preoţi şi de diaconi, a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena" a Parohiei Mihăilești din estul județul Giurgiu.


În cuvântul de învăţătură, Întâistătătorul eparhiei noastre a vorbit despre pericopa evanghelică în care a fost prezentată minunea vindecării orbului din naştere, subliniind faptul că Mântuitorul l-a vindecat mai întâi de orbirea trupească, dăruindu-i apoi şi priveliştea lumii duhovniceşti.


În acelaşi timp, Preasfinţia Sa a evidenţiat şi bunătatea nemăsurată a lui Hristos care nu aşteaptă rugămintea celor în suferinţă, ci, din iubire de oameni, vine în întâmpinarea rugă­minţii lor.


De asemenea, Chiriarhul nostru i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi să-şi arate credinţa în Dumnezeu, asemeni celui vindecat şi să urmeze pildele de dragoste faţă de aproapele şi de săvârşire a binelui, pe care ni le înfăţişează Mântuitorul Hristos.


Tot în cuvântul său, Părintele Episcop Ambrozie a vorbit despre viaţa deosebită a Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa Elena şi a evidenţiat ajutorul extraordinar acordat creştinilor şi Bisericii lui Hristos. „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt numiţi întocmai cu Apostolii sau egali cu Apostolii în cinstire pentru lucrarea lor deosebită pe care au săvârşit-o în favoarea Bisericii", a subliniat Întâistătătorul Episcopiei Giurgiului.


Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt, de asemenea, ctitori de biserici sfinte şi ca atare ei devin model pentru toţi împăraţii şi domnitorii creştini de după ei, încât şi domnitorii români s-au inspirat din faptele lor şi au construit o mulţime de biserici de-a lungul veacurilor", a spus Ierarhul nostru.

În continuare, Întâistătătorul eparhiei noastre, alături de toți preoții Protoieriei Mihăilești, a pornit în procesiune spre locul unde se va înălța Catedrala Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului".


Cu acest prilej, a avut loc punerea pietrei de temelie şi sfinţirea locului pentru viitorul locaș de cult.


Slujba de sfinţire a fost oficiată de către Preafințitul Părinte Episcop Dr. Ambrozie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte pr. Ștefan Lucian, consilier eparhial, pr. Ștefan Alexandru, secretar eparhial, pr. Puflea Nicușor, protopop al Protoieriei Giurgiu, pr. Mihale Dan Mihail, protopop al Protoieriei Mihăilești, pr. Chirculeanu Gabriel, secretarul Protoieriei Mihăilești și parohul bisericii, precum şi alţi clerici din cadrul eparhiei, în prezenţa domnului Mihai Dobre, primarul localității, a credincioşilor parohiei, a consiliului parohial şi a unor oameni de bine, care vor ajuta la ridicarea noului lăcaş de cult.


La final, Chiriarhul nostru a urat La mulţi ani! tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după care a oferit preoților câte o bederniță, Albumul monografic al Mănăstirii „Sf. Mare Mucenic Gheorghe-Giurgiu" și revista Familia Ortodoxă. Din partea Parohiei Mihăilesți, cei prezenți au primit pliantul cu istoricul bisericii, alături de iconițe cu chipul Maicii Domnului și al Sf. Împărați Constantin și Elena.


***


Locul unde se va înălța noua Catedrală „Sf Arhangheli Mihail și Gavriil", situat în orașul Mihăilești, a fost achiziționat cu susținerea Întâistătătorului Eparhiei Giurgiului.


Construirea Catedralei din Mihăilești apare astfel ca o lucrare firească și necesară, așezându-se la temelia ei rugăciunea și dăruirea, osteneala și bucuria lucrului dus la bun sfârșit.























Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 893,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română