Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

GRIJA PĂRINTEASCĂ PENTRU COPII ȘI TINERI - PREDICA PREAFERICITULUI PĂRINTE PATRIARH DANIEL LA DUMINICA A XVII-A DUPĂ RUSALII (A CANANEENCEI)

28.01.2017 | Vizualizari: 467


„În vremea aceea a venit Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului. Și, iată, o femeie cananeeancă, din acele ținuturi, ieșind, striga, zicând: Miluiește-mă, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol. El însă nu i-a răspuns nici un cuvânt; și apropiindu-se, ucenicii Lui Îl rugau, zicând: Dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, a zis: Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Iar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: Nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Dar ea a zis: Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzând, Iisus i-a zis: O, femeie, mare este credința ta; fie ție după cum voiești! Și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela.” (Matei 15, 21-28)



Sfânta Evanghelie din Duminica a XVII-a după Rusalii, în care ne vom afla mâine -29 ianuarie 2017-, ne arată dragostea fără margini a unei mame îndurerate din cauza suferinței fiicei sale. Femeia cananeeancă se identifică în mod deplin cu suferința copilei sale, iar aceasta o vedem din faptul că ea nu-I cere Mântuitoru-lui Hristos: „miluiește pe fiica mea”, ci „miluiește-mă”. Astfel, femeia cananeeancă devine model de iubire și purtare de grijă a părinților față de copiii lor.


Copiii ca persoane umane în creștere sunt darurile cele mai scumpe ale lui Dumnezeu pentru părinți și pentru umanitatea întreagă, care fără copii nu-și mai poate continua existența. Însă aceste daruri minunate, pentru istorie și veșnicie, trebuie cultivate cu multă atenție, multă iubire și multă răbdare. Nașterea, creșterea și educația copiilor sunt o lucrare sfântă de împlinire a omului prin iubirea față de cei mai apropiați semeni ai săi: soția, copiii, rudele, prietenii, vecinii, colegii și toți cei care îi cer ajutor.


Creșterea copiilor în plan biologic și spiritual este și o maturizare a părinților în iubirea lor darnică, harnică și responsabilă. Copiii trebuie educați în duhul Evangheliei iubirii lui Hristos și al valorilor creștine, prin rugăciune și îndemn la viață sfântă și fapte bune. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă „părinții să se îngrijească nu de modul cum vor dobândi bani copiii lor, ci de modul cum vor dobândi evlavie și bogăție sufletească. Trebuie să-i educe astfel încât să nu aibă nevoie de multe lucruri, să nu se dedea dorințelor vremurilor de astăzi. Trebuie încă să cerceteze cu atenție când ies copiii lor din casă și când se întorc, unde se duc și cu cine se întovărășesc. Dacă nesocotesc aceste îndatoriri ale lor, vor da răspuns în fața lui Dumnezeu”.1


Paternitatea și maternitatea se cultivă prin creșterea și educația copiilor



Modelând spiritual caracterul copiilor, părinții cultivă totodată bunătatea și noblețea lor părintească, astfel încât copiii buni devin fericire pentru părinți, iar părinții buni fericire pentru copii.


În familie se cultivă spiritul comuniunii de iubire paternă, filială și fraternă, se formează personalitatea. După cum tatăl sau mama nu sunt în familie ființe impersonale, tot astfel nici copilul nu este în familie o ființă impersonală, ci o persoană unică și irepetabilă. Copilul are un chip și un nume, iar sufletul său este chemat la viață pe pământ și în ceruri, omul fiind creat după chipul lui Dumnezeu Cel veșnic viu (cf. Facere 1, 26-27).


Cu ajutorul părinților și al celorlalți membri ai mediului familial și social, copilul își formează prima imagine despre lume și societate, cultivă dragostea de părinți și frați, respectul față de aproapele și de locurile natale.


Caracterul copiilor nu se formează numai prin cuvinte și activități, ci și prin modul de viață al părinților, prin exemplul dat de aceștia. Legătura armonioasă și afectivă cu părinții, care este mai intensă la vârsta copilăriei, constituie componenta principală a formării copilului. Tendința copiilor de a-i imita pe părinți se menține chiar și atunci când aceștia își formează propriile familii. Îndeosebi legătura armonioasă dintre părinți și a copiilor cu părinții lor este cea mai bună temelie pentru dezvoltarea morală și spirituală a copiilor. Dimpotrivă, lipsa armoniei în relațiile dintre părinți influențează negativ, uneori întreaga viață a copiilor.


Autoritatea părinților nu trebuie să se întemeieze pe asuprire și constrângere, ci pe iubire, dialog și ajutor. Exercitarea ei ca putere opresivă sau violentă dă naștere unor stări negative, conștientizate mai ales în epoca noastră. Îndeosebi în societatea contemporană, care exercită o presiune irezistibilă asupra copilului cu multiple posibilități și tentații, dialogul părinților cu fiul sau fiica lor în vederea înțelegerii corecte a lucrurilor este deosebit de necesar. Copilul nu este chemat să urmeze în viață un drum întâmplător, ci trebuie să-și aleagă propriul drum dintr-o mulțime de posibilități care i se oferă. În acest sens, el trebuie ascultat, ajutat și îndrumat.


În vremea noastră cauzele nefericirii copiilor și tinerilor - precum sărăcia, deruta profesională, drogurile, alcoolismul, nesiguranța vieții de mâine, deprimarea etc. - s-au înmulțit într-un mod alarmant. În aceste condiții, sporirea atenției și a iubirii părintești în lucrarea de creștere și educație a copiilor constituie o nevoie vitală.


Iubirea copiilor față de părinții lor cuprinde în sine împlinirea îndemnului Sfintei Scripturi, și anume: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta” (Ieșire XX, 12), iar această cinstire se exprimă prin dragoste fiască, ascultare, bună purtare, sârguință la învățătură și fapte bune.


În același timp, copiii și tinerii trebuie să respecte și să prețuiască pe toți educatorii, învățătorii și profesorii lor care-i educă și-i formează ca să devină oameni luminați și competenți, pe preoții și pe nașii lor de Botez - părinții spirituali -, care îi călăuzesc pe calea credinței și a mântuirii, a sfințeniei și a bucuriei duhovnicești.

Prin studiu, cu timp
și fără timp, și activități educative, copiii valorifică cei mai frumoși ani ai vieții, folosind timpul în mod eficient pentru a deveni oameni înțelepți și competenți, buni și pașnici, harnici și darnici.


Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, îndeamnă tinerii să învețe asemenea albinelor, care „nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se așază, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înțelepți, să luăm din cărți cât ni se potrivește nouă și cât se înrudește cu adevărul, iar restul să-l depășim. Și după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot așa, în astfel de scrieri, să culegem tot ceea ce ne este folositor și să ne ferim de ce este vătămător”.2



Familia creștină trebuie apărată și ajutată



În societatea secularizată de azi, aflată în criză economică și financiară, dar mai ales spirituală, în care familia creștină se confruntă cu grave probleme de ordin economic și moral, social și spiritual, apărarea, promovarea și consolidarea instituției sacre a familiei pe temelia valorilor evanghelice netrecătoare, pe bunătate și responsabilitate, pe demnitate și solidaritate trebuie să fie o preocupare permanentă a Bisericii în lucrarea ei socială și misionară.


Societatea contemporană, chinuită de egoism și indiferență, devine adesea 'o aglomerație de monade închise', fără comuniune de iubire reală și solidară între oameni. Într-un spațiu al profitului necondiționat, definit prin transformarea ființelor umane în obiecte sau în cifre cu semnificații economice și profitabile, copiii devin adesea simple obiecte și ținte vulnerabile sau total ignorați.


Pentru a preveni astfel de răni deschise în viața familiei, oamenii trebuie să învețe să îi respecte pe copii și să îi înțeleagă. Mântuitorul Iisus Hristos i-a primit cu dragoste pe copii și pe tineri și i-a ascultat cu seriozitate. Aceste două coordonate trebuie să caracterizeze relațiile autentice și necesare, desconsiderate, astăzi, sub pretextul afirmării liber-tății individualiste a omului contemporan. Instabilitatea familială, divorțul, violența, di-minuarea fidelității conjugale, disprețul față de valorile tradiționale au condus la traumele actuale suferite de cei lipsiți de apărare, drame ignorate sau considerate simple informații oferite de mass-media. Deși Legea 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copiilor menționează 'principiul interesului superior al copilului' (art. 2 (2)), exploatarea, părăsirea, răpirea sau uciderea copiilor reprezintă păcate săvârșite, în continuare, la adăpostul indiferentismului, al consumismului și al profitului material, trăsături definitorii ale societății contemporane secularizate și consumiste.


Biserica trebuie să coopereze cu familia și școala în educația copiilor și tinerilor


Alături de părinții trupești ai copiilor, slujitorii Sfintelor Altare, ca părinți sufletești, sunt datori să îi ocrotească pe copii, pe cei mai mici fii ai Bisericii, prin iubire părintească, prin sfat bun, prin îndemn la viață spirituală și prin programe pastorale pentru copii și pentru părinții lor. Părinții copiilor trebuie să redescopere, împreună cu slujitorii Bisericii, grija pentru copii, puterea rugăciunii curate și ajutorarea spirituală și materială a copiilor, importanța edu-cației creștine și frumusețea iubirii părintești, daruri necesare cinstirii altarului sfânt al familiei, binecuvântat de Dumnezeu și așezat la temelia vieții umane.


În fața provocărilor din societatea de azi, Biserica nu poate să rămână indiferentă, pentru că misiunea ei constă tocmai în vestirea Evangheliei iubirii lui Hristos pentru lume și a modului de viețuire în conformitate cu aceasta.


Astfel, prin demersul educațional-formativ din cadrul orelor de religie, Biserica vine în ajutorul elevilor promovând cunoașterea lui Dumnezeu - Creatorul cerului și al pământului, a omului creat după chipul lui Dumnezeu, a universului ca dar al lui Dumnezeu, a valorilor moralei creștine, precum: prietenia, dragostea, pacea, dreptatea, reconcilierea, responsabili-tatea, solidaritatea și cooperarea între semeni, ca principii de bază ale credinței și vieții creștine. Educația religioasă, realizată prin intermediul lucrării Bisericii în școală, reprezintă o șansă, care se oferă fiecărui elev, de cunoaștere a Cuvântului lui Dumnezeu, ca izvor de lumină pentru viața omului dornic de iubire și fericire eternă.


În complementaritate cu sistemul educațional religios desfășurat în școală, Biserica Ortodoxă Română a implementat, începând cu anul 2006, un program intitulat „Hristos împărtășit copiilor”. Programul se adresează tuturor copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani cu speranța constantă de a deschide mintea și sufletul acestora spre valorile credinței creștine.


Proiectul „Hristos împărtășit copiilor” a rodit nu numai prin rezultatele frumoase obți-nute la nivel național, ci și prin generarea altor programe educaționale, ca de pildă, „Alege școala!” și „Copilul învață iubirea lui Hristos”, prin care copiii învață cât de necesară este educația intelectuală, dar și cea spiritual-filantropică, de ajutorare a semenilor aflați în dificultate.


Omul contemporan, prins în mreaja unei societăți materialist-consumiste, a profitului imediat, se grăbește și caută să simplifice ori să reducă fericirea la câștigul material și la existența biologică terestră, uitând de bogăția sufletească a virtuților ca iubire de Dumnezeu, de adevăr, de dreptate, de sfințenie și de viață veșnică. De aceea, trebuie să înțelegem că educația creștină a copiilor, pe lângă formarea caracterelor umane în spiritul credinței creștine, are drept scop să formeze nu doar cetățeni ai patriei pământești, ci și cetățeni ai Împărăției cerurilor, ai comuniunii de iubire veșnică divino-umană. Astfel, cateheza creștină trebuie să-i învețe pe copii să cultive valori profund umane și sfinte, care nu se limitează la materie, profit imediat și viață biologică terestră, ci evidențiază pe om ca ființă capabilă de iubire eternă, în lumina și fericirea Preasfintei Treimi.


În Biserică învățăm de la Sfinții Părinți că educația tinerilor și a copiilor este o artă, și nu una întâmplătoare, ci ea este cea mai însemnată dintre arte. Astfel, Sfântul Ioan Gură de Aur spune: Nu există nici o altă artă mai mare decât aceasta... căci ce este egal cu faptul de a armoniza sufletul și de a forma gândirea tânărului? ('Despre slava deșartă și cum trebuie părinții să-și crească copiii').


Pe lângă educația copiilor și a tinerilor, grija părintească pentru aceștia se arată și în grija pentru sănătatea lor fizică și duhovnicească. În acest sens, mai ales copiii săraci trebuie ajutați de parohie și de programele social-filantropice ale Bisericii, pentru a simți iubirea lui Hristos pentru ei.


Casele pentru copii orfani, centrele de zi pentru copii ale Bisericii au ca lumină călăuzitoare iubirea milostivă a lui Hristos arătată față de copii și tineri, așa cum a arătat-o față de fiica bolnavă a femeii cananeence, văzând credința tare a mamei, izvorâtă din iubirea ei îndurerată.


Să ne rugăm Bunului Dumnezeu, Părintele luminilor, să dăruiască părinților, copiilor și tuturor celor ce ajută familiile care nasc și cresc copiii în credință și viață sfântă, în iubirea față de Dumnezeu și de aproapele, 'toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit' (cf. Iacob 1, 17), pace și sănătate, bucurie și ajutor pe calea credinței luminate și a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria familiei, binele Bisericii și al societății. Amin.

Note:


1. Despre feciorie. Apologia vieții monahale. Despre creșterea copiilor, E.I.B.M.B.O.R., București, 2007.


2. Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și Cuvântări, 'Omilia a XXII-a. Către tineri', în Colecția PSB, serie nouă, vol. I, Editura Basilica, București, 2009, p. 321.



† DANIEL


Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române




Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 844,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română