Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

SFÂNTA MARE MUCENIȚĂ HRISTINA

24.07.2017 | Vizualizari: 1325

Sinaxar 24 iulie, în aceasta luna, în ziua a douăzeci și patra, pomenirea Sf. Mare Muceniță Hristina (Cristina).


În cetatea Tirului era un bărbat de neam mare, cu numele Urban, care avea stăpânirea ighemoniei. El avea o fiică, fecioară tânără, care din anii tinereții sale a cunoscut pe Dumnezeu, Ziditorul său, punându-și sufletul pentru El și răbdând cu bărbăție multe munci cumplite. Când s-a născut aceasta, părinții i-au pus numele Hristina și aceasta nu după înțelegerea elinească, ci după purtarea de grijă a lui Dumnezeu; căci singur numele acela însemnă mai înainte, oarecare proorocie. Această fecioară, venind în vârstă, avea să fie creștină și roabă, mireasă și muceniță a lui Hristos. Ea, de la vârsta de unsprezece ani, și-a arătat frumusețea feței ei celei minunate, căci nu era între fecioare vreuna, care să semene cu ea la frumusețe. Deci, vrând tatăl ei ca să o păzească de vederea omenească, i-a rânduit petrecerea ei în palatul cel mai înalt, dându-i slugile cele mai bune.


El, ducându-i zeii săi cei de aur și de argint, i-a poruncit să se închine lor și în toate zilele să le aducă jertfe. Mulți din cei de bun neam și bogați, auzind de frumusețea acestei fecioare, doreau s-o ia spre însoțire fiilor lor și rugau pentru aceasta pe tatăl ei. Dar Urban le răspundea: „Nu o voi da nimănui pe fiica mea, ci o voi dărui zeilor mei, pentru că mult au iubit-o milostivii; deci, fecioara va petrece pentru dânșii, slujindu-le totdeauna”.


Fecioara Hristina, crescând cu anii și înțelegerea, a început a veni la cunoștința adevărului, Dumnezeu luminându-i și înțeleptindu-i mintea cu darul Său. Pentru ca, privind prin fereastră la cer și la luminătorii cei cerești, cunoștea pe Ziditor. Deci, ea, nesocotind pe idolii cei fără de suflet, nu putea să li se închine. Ci, privind în sus spre răsărit, suspina și plângea, grăind în sine: „Până când inimile omenești vor petrece întunecate și până când cugetul lor cel neînțelegător nu va privi spre Domnul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul și pământul și l-a împodobit cu această podoabă nevăzută?”


Astfel socotind în sine, a început a se închina adevăratului Dumnezeu, Cel ce petrece în cer și se ruga Lui cu lacrimi, ca să i se facă cunoscut spre a-L cunoaște desăvârșit pe Acela, de a Cărui dragoste i se aprinsese inima. Petrecând multe zile în rugăciuni și în postire, s-a învrednicit cercetării lui Dumnezeu; pentru că i s-a arătat îngerul Domnului și a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci. Îngerul a numit-o mireasa a lui Hristos și a înţelepţit-o desăvârșit în cunoștința lui Dumnezeu; iar pentru nevoința cea pătimitoare, i-a spus că de trei muncitori va fi muncită, pentru Dumnezeu cel în Treime. Deci, a întărit-o spre nevoință, dându-i pâine curată să mănânce, fiind ea flămândă de postire.


După acea îngerească arătare, fecioara se veselea cu duhul și se bucura în Dumnezeu, Mântuitorul său, mulțumindu-i că a cercetat pe roaba Sa prin trimiterea sfântului înger. De atunci, ea a început mai cu căldura a-și întinde către Domnul rugăciunile sale și a se îndulci de dragostea Lui. Umplându-se de râvnă, a început a sfărâma idolii cei de aur și de argint, zdrobindu-i în bucăţi pe câte unul și aruncându-i jos de pe fereastra în uliță. A doua zi, cei ce treceau, adunau pentru ei aurul și argintul cel sfărâmat.


Într-una din zile, ighemonul Urban, vrând să cerceteze pe fiica sa și să se închine zeilor săi, s-a suit în palatul cel de sus. Dar, nevăzându-și idolii, întreba pe Hristina: „Unde sunt zeii?" Iar ea tăcea. Chemând slugile, le-au întrebat de zei; iar ele i-au spus, ceea ce a făcut fiica să zeilor. Umplându-se el de mânie, a început a bate pe fecioara peste obraz, zicându-i: „Ticăloaso, ce ai făcut zeilor?" Iar ea nu voia să-i răspundă. După aceea, sfânta, deschizându-și gura, a mărturisit pe Unul adevăratul Dumnezeu, Cel ce petrece în cer, pe Ziditorul a toate, iar pe cei ce se numeau zei, fiind făcuți din aur și argint, i-a numit diavoli și idoli fără simțire, spunându-i cum i-a sfărâmat cu mâinile sale.


Atunci Urban, umplându-se de mai multă mânie, a tăiat cu sabia pe toate slugile. Iar pe fiică a început s-o muncească cu diferite munci. Mai întâi a bătut-o fără cruțare cu vergi și vine de bou, apoi a legat-o și a aruncat-o în temniță. Înștiințându-se maica ei de acest lucru, a alergat la dânsa, plângând și tânguindu-se, și o îndemna să se lepede de Hristos și să se întoarcă la zeii părintești. Dar mucenița lui Hristos, nici nu voia să audă cuvintele maicii sale, ci mai ales se lepăda chiar de dânsa singură, zicând: „Să nu mă numești pe mine fiica ta. Nu știi oare că am numele lui Hristos, pe Care nimeni din neamul vostru nu s-a învrednicit a-L cunoaște? Eu acum nu sunt din neamul vostru, ci din al lui Hristos, cu numele și cu lucrul; pentru că m-am unit cu Hristos, Împăratul cel ceresc. Aceluia-I sunt roabă și fiică și El îmi este tată și maică și stăpân". De aceea, maică-sa plângea mult și nesporind nimic, s-a mâhnit.


Trecând noaptea și sosind ziua, Urban, fiind pornit de diavol spre răutate și uitând dragostea cea firească către fiica sa, a șezut la judecată, vrând să muncească pe Sfânta Hristina, nu ca pe o fiică a sa, ci ca pe o străină și mare făcătoare de răutate. Sfânta Hristina fiind scoasă din temniță la judecată, multe femei văzând-o pe ea, ziceau: „Dumnezeul roabei Tale, Hristina, ajută-i, căci la Tine a alergat!" Deci, Hristina, mielușeaua lui Hristos, stătea înaintea lui Urban, nu ca înaintea tatălui ei, ci ca înaintea unui muncitor și a unei fiare mâncătoare de trupuri.


Urban a început a o momi pe dânsa, zicându-i cu vicleșug: „Mi-e milă de tine, fiica mea, și mă rog ţie, apropie-te de zeii noștri cei mari și să le aduci jertfă cu mine, ca să te miluiască și să-ţi ierte păcatul tău, pe care l-ai făcut. De nu vei face aceasta, apoi nici eu nu te voi milui și nu te voi numi fiica mea". Sfânta a răspuns: „Mare bucurie îmi vei face, de nu mă vei numi fiica ta; pentru că am ca tată pe Ziditorul meu". Urban, aprinzându-se de mare mânie, a poruncit să o spânzure pe fecioara la muncire, să-i strujească cu fiare ascuțite și să-i zdrobească curatul ei trup cel fecioresc. Atât i-au strujit trupul ei, încât i se vedeau oasele goale.


După ce au dezlegat-o de la muncire și a văzut carnea să zdrobită și căzută de pe dânsa, zăcând pe pământ, ea, adunând-o, a aruncat-o în obrazul tatălui său, zicându-i: „Iată, mănâncă carnea fiicei tale!" El, mâniindu-se mai mult, a întins pe sfânta pe o roată de fier şi, aprinzând foc sub dansa, a poruncit să toarne pe trupul ei untdelemn fiert. Astfel, învârtind roata, o trecea prin foc şi fecioara se frigea ca un peşte sau ca nişte carne de mâncare. Deci, nu era cu putinţă firii omeneşti şi mai ales celei femeieşti, să fie într-o muncă ca aceea; dar Dumnezeu îi ţinea viaţa roabei Sale şi o întărea pe dânsa, spre mărirea numelui Său cel Sfânt şi spre ruşinarea păgânilor.


Sfânta Hristina, fiind astfel muncită, slăvea pe Dumnezeu şi se ruga către El; iar sfinţii îngeri stăteau nevăzuţi înaintea ei, uşurându-i durerile. Apoi, fără de veste, ieşind o văpaie mare de foc, cu porunca lui Dumnezeu, s-a repezit la acei păgâni, care stăteau împrejur, şi a ars ca la o mie din ei. Urban, neştiind ce să-i mai facă ei, a poruncit să o arunce în temniţă. Sfânta rugându-se, i s-a arătat îngerul Domnului şi a tămăduit-o de răni, făcând-o sănătoasa peste tot trupul şi i-a dat ei hrana pe care i-o adusese. Astfel s-a întărit muceniţa şi lauda pe Dumnezeu.


După aceasta, tatăl ei a poruncit s-o arunce în mare; iar slujitorii, luând pe roaba lui Hristos, au pus-o în corabie şi au dus-o departe de mal. Deci, legându-i o piatră mare de grumaz, au aruncat-o în apă. Dar sfânta, sprijinindu-se de mâinile Celui fără de trup, umbla pe ape ca pe uscat. Marea aceea i-a fost ei scalda-toarea Sfântului Botez, pe care o dorea, şi un nor luminos a umbrit-o pe ea şi s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei, adică numele Preasfintei Treimi, după săvârşirea Sfântului Botez.


Ea a văzut pe Domnul arătându-i-se şi zicându-i cuvinte aducătoare de bucurie. Deci, ieşind la uscat, s-a arătat înaintea feţei tatălui său şi l-a înspăimântat. Pentru ca păgânul se miră şi se înspăimântă, văzând pe sfânta fecioară, ieşind vie din mare. Văzând el atâtea minuni, nu cunoştea puterile lui Dumnezeu, ci socotea că aceea este vraja. Atunci el a poruncit s-o arunce în temniţă, vrând ca a doua zi s-o taie pe dânsa. Dar în acea noapte, el însuşi a fost tăiat de coasa morţii. Iar sfânta a rămas vie în temniţă, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu.


După pieirea neaşteptată a lui Urban, a venit în locul lui un ighemon, cu numele Dion, căruia i s-a spus despre Hristina, care şedea în temniţă. Scoţând-o pe dânsa şi punând-o înaintea judecăţii sale, mai întâi se ispitea să înşele pe muceniţa cu îmbunări şi s-o depărteze de Dumnezeu. Apoi, văzând-o nestrămutată în sfânta credinţă, a muncit-o mult, bătând-o, strujind-o cu unghii de fier şi arzând-o cu foc. El, arzând o tigaie de fier, a poruncit să întindă pe sfânta goală, silind-o să se închine idolului Apolon. Dar muceniţa petrecea statornică în mărturisirea preasfântului nume al lui Iisus Hristos, iar pe idolul Apolon l-a sfărâmat cu rugăciunea. Când idolul a căzut şi s-a prefăcut în bucăţi, atunci a căzut la pământ şi ighemonul Dion şi a rămas mort.


Diavolul care locuia în idol, sfarimandu-i-se capiştea, a răpit sufletul slujitorului său celui osârdnic şi l-a făcut să vieţuiască în iad împreună cu el, iar pe sfânta muceniţă iarăşi a primit-o temniţă şi legăturile. Pătimirea fecioarei lui Hristos nu era fără de roade, căci poporul, văzând nişte minuni ca acelea, slăvea pe Unul Dumnezeu, Iisus Hristos, şi au crezut în El ca la trei mii de suflete. Mulţi veneau la sfânta, care a fost ţinută în temniţa multă vreme, şi se învăţau de la dânsa, până ce a venit alt ighemon cu numele Iulian. Acela, scoţând asemenea pe sfânta la judecată, i-a dat felurite munci. Mai întâi a aprins un cuptor mare, în care, arzând trei zile focul, a aruncat în el pe muceniţa şi apoi l-a închis. Sfânta fecioară Hristina a petrecut în cuptorul acela cinci zile nearsa de foc, precum de demult tinerii cei din Babilon şi, şezând ca într-o cămară, cânta, slăvind pe Dumnezeu; căci îngerii Domnului erau cu dânsa, udând şi răcorind cuptorul.


După acele cinci zile, deschizându-se cuptorul, s-a aflat sfânta vie şi întreagă, neatinsă de foc câtuşi de puţin şi se preamărea Dumnezeul creştinilor, iar păgânătatea se ruşină. Ighemonul acela, orbindu-se de răutatea diavolească, nu cunoştea puterile lui Dumnezeu, ci socotea vraja o minune mare ca aceea. Deci, silindu-se să biruiască pe cea nebiruita, a chemat vrăjitorii şi fermecătorii, care ştiau să farmece şerpi, vipere şi scorpii şi să le dea drumul împotriva muceniţei, ca s-o omoare cu muşcăturile lor otrăvitoare; dar nici una dintr-insele n-au vătămat-o, deşi se târau şi se încolăceau împrejurul trupului ei. Fermecătorul cel mare stătea aproape şi întărită cu şoptiri şi meşteşugiri pe acele târâtoare, ca să muşte pe fecioară. Dar toate acelea, din porunca lui Dumnezeu, s-au întors cu mânie spre acel vrăjitor şi îndată l-au omorât cu muşcăturile lor. Sfântă a zis către târâtoare: „Vouă, şerpilor, viperelor şi scorpiilor, vă poruncesc în numele lui Iisus Hristos, să vă duceţi fiecare la locul vostru şi să nu vătămaţi pe nimeni". Atunci îndată s-au risipit, ducându-se fiecare la locul său.


După un ceas, Sfânta Hristina s-a milostivit spre cel omorât şi, rugându-se Domnului, l-a înviat şi l-a făcut creştin. Dar nu numai pe acela, ci şi mulţi, căci, văzând nişte minuni ca acelea preaslăvite, au crezut în Domnul. Ighemonul mâniindu-se, a poruncit să taie feciorescul piept al sfintei. Deci, tăindu-l, curgea din rănile ei lapte în loc de sânge. După aceea, i-a tăiat şi limba, care slăvea pe Hristos Dumnezeu. Dar muceniţa, chiar după tăierea limbii, vorbea bine. Ea, apucând limba cea tăiată, a aruncat-o în fata ighemonului şi, lovindu-l în ochi, i-a zis: „Păgâne, iată, mănâncă limba mea!" Ighemonul a orbit din lovitura aceea, iar sfânta binecuvânta pe Dumnezeu foarte mult, iar pe idoli şi slujitorii lor îi ocară. Ighemonul, nesuferind să audă mai mult acele ocărî şi mâniindu-se şi pentru orbirea ochilor săi, a poruncit s-o dea la moarte. Deci sfânta, fiind împunsa de ostaşi cu fiare ascuţite, şi-a dat cinstitul şi sfântul ei suflet în mâinile Domnului sau.


Astfel sfânta fecioară cea fără de prihană și Marea Mucenița a lui Hristos Hristina, prin care Domnul a făcut minuni cu puterea Să cea mare, a pătimit de la trei cumpliți muncitori; dar aceia n-au putut să biruiască pe această singură fecioară. Un oarecare om din neamul ei, crezând în Hristos, a luat pătimitorul ei trup și l-a îngropat cu cinste. Acestea s-au făcut, împărățind peste romani și peste elini păgânul Sevir, iar peste noi stăpânind întotdeauna Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, se cuvine cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.


Troparul Sfintei Muceniţe Hristina, glasul al 4-lea: „Mieluşeaua ta, Iisuse, Hristina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc, şi spre Tine căutând mă chinuiesc, şi împreună mă răstignesc, şi împreună mă îngrop cu botezul Tău, şi pătimesc pentru Tine, că să şi împărăţesc întru Tine, şi mor pentru Tine, că să viez întru Tine, ci ca pe o jertfă fără prihană primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru rugăciunile ei, ca un milostiv, mântuieşte sufletele noastre”.


Sursă: creștinortodox.ro





Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 478,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română