Episcopia Giurgiului
Prea Sfintitul Parinte Dr. AMBROZIE - Intaiul Episcop al Giurgiului
Episcopia Giurgiului
Catedrala episcopală cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din municipul Giurgiu
Protoierii - Episcopia Giurgiului
Mănăstiri - Episcopia Giurgiului
Seminar
Noutăţi - Episcopia Giurgiului
Judeţul Giurgiu
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Legături creştin-ortodoxe
Contact Episcopia Giurgiului
Episcopul Administraţia Eparhială Catedrala Episcopală Protoierii Mănăstiri Invăţământ Teologic Noutăţi Giurgiu Opera Social Filantropică Activitate Culturală Muzeul Eparhial Legături Contact
           

 

Sectiune Media
Secţiune Media

 

Calendar Creştin-Ortodox
Calendarul Crestin Ortodox 2009

 

Sfanta Scriptura Biblia
Sfânta scriptură sau Biblia

 

Învăţătura
Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă

 

Patriarhia Romana
Site-ul oficial al Patriarhiei Române

 

Untitled Document

HRISTOS ESTE TOTDEAUNA APROAPE, PENTRU A VINDECA SINGURĂTATEA, RĂNILE TRUPULUI ŞI ALE SUFLETULUI – CUVÂNTUL PREASFINŢITULUI PĂRINTE AMBROZIE ÎN DUMINICA A IV-A DUPĂ PAŞTI, 7 MAI 2017

06.05.2017 | Vizualizari: 1021



IUBIȚI CREDINCIOȘI,


Sinaxarul acestei duminici explică motivul pentru care minunea vindecării slăbănogului de la scăldătoarea Betezda a fost rânduită a se pomeni în intervalul de la Sfintele Paşti şi Cincizecime.


Motivul este acela că Hristos a săvârşit această minune în vremea Cincizecimii iudeilor, pe când se afla la Ierusalim la această sărbătoare.


Această duminică este şi o altă sărbătoare a învierii, pentru că omul bolnav de treizeci şi opt de ani zăcea, aşa cum s-a cântat într-un tropar, "ca un mort neîngropat". Ridicarea lui de pe patul suferinţei atât de îndelungate a însemnat, ca şi învierea, o biruinţă asupra stricăciunii.


Sfântul Ioan Gură de Aur considera această sărbătoare ziua descoperirii unei comori, nu una constând în aur, argint, pietre scumpe, ci mult mai mult decât atât. Este vorba de o comoară de răbdare, înţelepciune, statornicie şi o neclintită nădejde în Dumnezeu. Omul care şi-a purtat boala în singurătate timp de treizeci şi opt de ani fără a se înrăi (aşa cum reiese din faptul că I-a răspuns Mântuitorului cu bunăcuviinţă, deşi nu ştia Cine este Cel care 1-a întrebat "Voieşti să te faci sănătos?"), este un om plin de blândeţe şi umilinţă.


Se dezvăluie în această minune şi comoara milei şi purtării de grijă ale lui Dumnezeu. Hristos nu numai că 1-a vindecat pe slăbănog, dar şi după aceea 1-a povăţuit pentru a nu cădea în suferinţe şi mai mari din cauza păcatelor.


Aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pe slăbănog Hristos "1-a slobozit din boală, dar nu 1-a slobozit din luptă, 1-a mântuit din pătimire, dar nu i-a luat frica şi grija, şi tocmai prin aceasta a făcut ca binefacerea arătată să fie permanentă şi statornică. Un doctor grijuliu nu scapă pe bolnav numai de suferinţele momentane, dar caută a-1 apăra şi de întâmplările viitoare".


Modul cu totul milostiv şi dumnezeiesc în care Domnul îl vindecă sufleteşte pe cel slăbănogit de păcat este vrednic de toată luarea aminte: Iisus nu reia firul păcatelor, pentru a nu-1 osândi pe cel ce deja pătimise, nu pune în balanţă fiecare faptă şi răsplata cuvenită, pentru a nu-1 primejdui cu deznădejdea pe cel care gustase îndelung amărăciunea lăsată de păcat, ci i-a adus numai aminte că din cauza păcatului a îndurat atâta suferinţă, pentru ca el să ştie să se ferească de păcat ca de cel mai vătămător lucru.


Sfântul Ioan atrage atenţia asupra faptului că Hristos 1-a vindecat pe slăbănog în prezenţa tuturor, dar observaţia şi sfatul cel bun i le-a dat personal. Înţelegem astfel de ce în Biserică mărturisirea şi dezlegarea păcatelor se fac sub acoperământul Sfintei Taine a Spovedaniei, în care se întâlnesc doar penitentul, duhovnicul, adică martorul înaintea lui Dumnezeu împuternicit a lega şi a dezlega păcatele şi Hristos Cel ce stă nevăzut de faţă primind mărturisirea.


Chiar dacă păcatele le trece sub pecetea tainei, Hristos îl face pe slăbănog să mărturisească deschis suferinţa sa, pentru ca virtutea răbdării şi nădejdea stăruitoare să nu fie niciodată uitate, căci acestea l-au făcut pe om capabil să primească dezlegarea păcatelor, adică tămăduirea. Să ne amintim că la vindecarea altui slăbănog, a celui din Capernaum, Hristos a rostit cuvintele: „Iertate sunt păcatele tale!” (Matei 9,2). Dar mai ales Hristos 1-a făcut pe acest om neputincios să mărturisească despre taina venirii Fiului lui Dumnezeu în lume. Spunând bolnavul „Doamne, nu am om, ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa” (Ioan 5,7) cu alte cuvinte „om care să mă ajute să mă vindec”, prin el a glăsuit întregul neam omenesc, întreaga fire slăbănogită prin căderea în păcat şi devenită neputincioasă a se ridica de la cele pământeşti. Acel om pe care nu-1 avea slăbănogul, adică omul nebiruit de păcat, care să-1 ridice pe omul căzut şi neputincios, acela s-a făcut Hristos.


În Evanghelia de la Ioan, relatarea vindecării de la Scăldătoarea Betezda precede o cuvântare a lui Iisus în care Domnul mărturiseşte despre lucrarea Sa în lume, ca Fiu trimis de Tatăl. În această cuvântare Iisus spune: „Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului" (Ioan 5,29).


Cum putem înţelege acest cuvânt, gândindu-ne că minunea săvârşită cu slăbănogul a pus în lumină pe de o parte păcatul care este supus pedepsei, iar pe de altă parte întruparea Fiului lui Dumnezeu? Sfântul Maxim Mărturisitorul oferă o tâlcuire acestui verset: „Că Dumnezeu, nici Tatăl, nici Fiul nu vor judeca pe nimeni. Căci nici omul nu se face judecător al celor necuvântătoare, ci al oamenilor. Deci Tatăl a dat toată judecata Fiului, nu întrucât Fiul este Dumnezeu, ci întrucât S-a făcut om. Iar Acesta va judeca pe toţi, comparând vieţuirea Sa ca om cu a noastră. Iar cuvântul Lui care va judeca este învăţătura pe care a arătat-o prin fapte, după cum s-a scris: cele ce a început Iisus să le facă şi să le înveţe."


Hristos mărturiseşte că lucrarea Sa în lume nu este altceva decât împlinirea voii Tatălui, iar Fiul şi Tatăl sunt nedespărţiţi. „Fiul nu poate să facă nimic de la Sine, dacă nu va vedea pe Tatăl făcând; căci cele ce face Acela, acestea le face şi Fiul întocmai" (Ioan 5,19). În alt loc spune: „Eu îi scot pe demoni cu duhul lui Dumnezeu" (Matei 12,28), arătând comuniunea şi comunicarea între Persoanele Sfintei Treimi.


În Apostolul zilei de astăzi s-au citit cuvintele cu care Sfântul Petru 1-a vindecat pe Enea – „Te vindecă Iisus Hristos. Ridică-te şi strânge-ţi patul!" - şi a înviat-o pe Tavita – „Tavita, scoală-te!". Aceste cuvinte amintesc de cuvintele cu care Iisus 1-a vindecat pe slăbănogul de la Betezda (Ioan 5,8) şi pe cel din Capernaum (Luca 5,24) şi i-a înviat pe fiica lui Iair (Luca 8,54) şi pe fiul văduvei din Nain (Luca 7,14).



Urmând întocmai pildei Mântuitorului şi vindecând prin puterea Numelui Său, apostolii au păstrat vie mărturia faptului că nu făceau minunile de la ei înşişi, nici cu puterea proprie, ci numai datorită harului pe care l-au primit de la Domnul şi în care au rămas cu râvnă până la moarte. Aşa cum Fiul a mărturisit despre unitatea Sa cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, în acelaşi fel apostolii au făcut neîndoielnică unirea lor cu Hristos şi prin ei a tuturor credincioşilor. Biserica este expresia nemijlocită a acestei unităţi, în care toţi credincioşii sunt uniţi ca mădularele unui singur trup, al cărui cap este însuşi Hristos.


Conştiinţa unităţii a fost de timpuriu dăruită Bisericii, pentru a fi de nebiruit. Încă de la începutul secolului al II-lea Sfântul Ignatie Teoforul scria creştinilor din cetatea Magneziei: „După cum Domnul n-a făcut nimic nici prin El însuşi, nici prin Apostoli, fără Tatăl cu Care era unit, tot aşa şi voi să nu faceţi nimic fără episcop şi fără preoţi; nici să nu încercaţi să vi se pară că este binecuvântat a face ceva de unul singur, ci în comun: o singură rugăciune, o singură cerere, o singură minte, o singură nădejde în dragoste, în bucuria cea neprihănită, care este Iisus Hristos, decât Care nu este nimic mai bun".



Bucuria acestei unităţi se revarsă în Sfânta Liturghie, în sărbătoarea iubirii cu care ne învăluie Dumnezeu prin Fiul Său. Aici Domnul săvârşeşte neîncetat minuni cu noi, dezlegând legătura păcatelor prin Taina Sfintei Spovedanii, ştergând cu totul urmele căderilor prin Sfânta Împărtăşanie, tămăduind neputinţele prin Taina Sfântului Maslu şi rămânând neîncetat cu braţele deschise, pentru a primi nădejdea noastră în izbăvire.



Să luăm pilda acestei duminici ca antidot împotriva deznădejdii şi întărire a răbdării şi credinţei, învăţând de la cel ce odinioară a fost slăbănog faptul că Hristos este întotdeauna aproape, pentru a vindeca singurătatea şi a întâmpina dorinţa noastră de a ne vindeca de rănile trupului şi sufletului. Amin!






Site realizat şi administrat de Gloria Grup - Consultanta in Sisteme de Management | Finantari Nerambursabile | Solutii IT & Imagine
Episcopul | Administraţia Eparhială | Catedrala Episcopală | Protoierii | Mănăstiri | Invăţământ Teologic | Noutăţi | Giurgiu | Opera Social Filantropică | Activitate Culturală | Muzeul Eparhial | Legături | Contact | Prima pagină
  Nr. vizitatori: 1891,
Copyright Episcopia Giurgiului - Biserica Ortodoxă Română